O dantură sănătoasă, un medic profesionist, încredere mai multă în tine!

Întotdeauna am avut probleme cu a mea dantură. Încă de pe băncile școlii generale, căriuțele începuseră să îmi atace dinții și măselele. Am fost foarte complexată, mai mereu obișnuiam să surâd ușor, iar dacă râdeam nu o făceam fără să pun mâna la gură. Mama m-a dus la stomatolog, dar cumva…am fost foarte speriată de ei. Nu îmi plăcea nici mirosul acela specific din cabinet, nu îmi plăcea nici doctorița care mi-a lucrat aproape pe viu la o măsea. de strângeam cu toată forța scaunul pe care stăteam. Și…mi-a insuflat o teamă foarte mare de tot ce ține de dinți 🙁

Imagini pentru frica de dentist

sursa: blogdefemeie.ro

Dacă îți dorești o dantură sănătoasă, un zâmbet frumos, apelează la un doctor în care ai încredere!

Și tocmai pentru că am avut această teamă, am avut probleme cu dantura. Nu m-am dus la timp la medic, iar când am ajuns a fost pentru că era necesar! Nu mai puteam amâna, mă durea prea tare. Până am decoperit un doctor foarte bun, calm, un adevărat profesionist. Acesta m-a ajutat să îmi înfrânez teama și mi-a arătat că îmi poate lucra în gură fără să mă doară. Acum merg cu drag la el și mă bucur tare că l-am descoperit!

Și tocmai pentru că știu cât de importantă este vizita la stomatolog, am dus-o și pe Ante. Am ajuns prima oară pentru că dințișorii îi creșteau în spatele celor de lapte. Doamna doctor, foarte calmă și vorbind foarte frumos cu ea, pe înțelesul ei, i-a explicat ce trebuie să facă. A apărut apoi o carie, pe care i-a plombat-o foarte repede și foarte ușor, fără nici o durere. Acum merge cu încredere la medicul care are grijă de dințișorii ei și chiar recomandă și altor copilași să nu își neglijeze dantura!

dantură

Mă bucur că am reușit să îi insuflu dragostea pentru dantura ei, grija pentru igiena dinților. Astfel am asigurat-o că va avea cel mai frumos zâmbet!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.